„Vreau să fiu DUCKADAM”**

Redactor:
Andra Lupou
  • Publicat:
  • Actualizat:

La vârsta de nouă ani, goalkeeperul CFR-ului, Nuno Claro, urmărea cu sufletul la gură finala Ligii Campionilor dintre Steaua și Barcelona și pornea pe drumul fotbalului visând la reușita lui Duckadam. Lusitanul este un familist convins și vrea să antreneze copii după ce își va încheia cariera în fotbal.

Alegerea de a deveni portar nu a fost întâmplătoare. Nuno a apărat prima minge la opt ani, avându-l model pe tatăl său. „Tatăl meu a fost portar, însă nu a jucat la echipe profesioniste. El m-a inițiat pe acest drum. Mai am un frate care conduce afacerea familiei, o benzinărie, spălătorie și vulcanizare. Sunt foarte mândru de familia mea, ei îi datorez totul“, se laudă portarul, care mărturisește că și-a sacrificat copilăria pentru fotbal. „Am plecat de acasă la 12 ani pentru a juca la o echipă de juniori. Am stat singur acolo până la vârsta de 18 ani, mi-a fost foarte greu. Nu am avut o copilărie adevărată“, spune Nuno.

„Modelul Duckadam“

Finala Ligii Campionilor din 1986, câștigată de Steaua, nu a rămas numai în amintirea românilor. La doar nouă ani, portughezul din poarta „feroviarilor“ lua notițe de la cel care avea să facă istorie în Ligă, Helmuth Duckadam. „Bineînțeles că am auzit de Duckadam, am urmărit finala Ligii din ’86, aveam numai nouă ani atunci. E incredibil ce a făcut el atunci, nu cred că va mai reuși cineva performanța lui. E un model pentru toți portarii. Când l-am văzut în acel meci, mi-am dorit să ajung și eu ca el“, mărturisește Nuno Claro, care dezvăluie pe cine i-ar vrea colegi la CFR. „Îmi place mult de Dani Coman și de Bogdan Lobonț. Sunt cei mai buni portari ai campionatului românesc. Mi-ar plăcea să lucrez cu ei“, a spus portughezul.

Va fi antrenor de copii

Chiar dacă este în vacanță, goalkeeperul clujenilor se antrenează de zor pentru noul sezon. Nuno exersează robinsonadele în fața televizorului jucându-se pe PlayStation, unde se titularizează în echipa CFR-ului de fiecare dată. „În timpul liber îmi place să mă joc pe PlayStation, în special fotbal, cu echipa CFR, cu mine în poartă, bineînțeles, și cu echipa națională a Portugaliei“, spune Nuno Claro, care dezvăluie planurile sale de viitor după terminarea carierei. „După ce n-o să mai joc fotbal, vreau să antrenez copii. Ador copiii, poate și din cauza băiețelului meu, Rafael, care este cel mai important lucru din viața mea. Cu oamenii mari este greu să lucrezi, sunt prea dificili“, mărturisește portarul CFR-ului.

"Mă bucur că un portar care a făcut o figură frumoasă în România vorbește frumos despre mine. Îmi place de el, este un portar constant în evoluții" – Helmuth Duckadam, fost portar Steaua București

"Îl cunosc pe noul portar achiziționat de CFR, Boris Peskovic, din campionatul Portugaliei. Eu însă nu mă tem de concurență,o să muncesc din greu să-mi
păstrez postul de titular"
– Nuno Claro, portar CFR

2 Doi ani de contract mai are Nuno Claro cu CFR, înțelegere prelungită în această vară. Portughezul e din 2007 la echipa din Gruia

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×